Incoerență în răspunsurile Prefecturii Sibiu privind legalitatea bugetului comunei Șelimbăr

Incoerență în răspunsurile Prefecturii Sibiu privind legalitatea bugetului comunei Șelimbăr

USR Șelimbăr a sesizat de două ori Prefectura Sibiu pentru nerespectarea pașilor prevăzuți de lege în adoptarea bugetului comunei Șelimbăr. Cetățenii comunei au fost „informați” despre buget și investiții printr-o postare pe pagina personală a primarului. A lipsit complet orice dezbatere publică, dar și explicațiile ce privesc excedentul bugetar care este, atenție, aproape egal cu bugetul. Da, Comuna Șelimbăr are un excedent bugetar de aproape 100%, iar asta spune enorm despre modul în care se fac „investiții”.

Instituția Prefectului Județului Sibiu este, în fața acestei realități, incoerentă. Răspunsurile privind legalitatea adoptării bugetului depind, se pare, de anotimp.

În luna ianuarie 2020 USR Șelimbăr a sesizat prima dată Prefectura Sibiu cu privire la nerespectarea legii atunci când Primăria Șelimbăr a votat bugetul comunei. În răspunsul oficial primit atunci, prin intermediul domnului subprefect Rareș Macrea, s-a confirmat că „normele Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică sunt norme imperative de interes public, a căror încălcare atrage nulitatea absolută a actului emis”.

În ciuda răspunsului dat de Prefectură, Consiliul Local a aprobat bugetul așa cum au stabilit inițial, fără a respecta transparența decizională, refuzând ostentativ dialogul cu cetățenii”, precizează filiala USR Șelimbăr.

USR a revenit cu o adresă către Prefectură în care a detaliat cronologic, cu dovezi, faptul că Primăria Șelimbăr nu a ținut cont de prevederile legale nici măcar după solicitarea venită din partea instituției care verifică legalitatea acestor acte.

Răspunsul dat de Instituția Prefectului, prin vocea actualului prefect, nu coincide cu răspunsul anterior și spune doar că „la momentul adoptării, au fost respectate prevederile legii 273/2006 a finanțelor publice locale”, fără a fi menționată nerespectarea transparenței decizionale în administrația publică.

USR Șelimbăr cere transparență în administrația locală și respectarea legii.