Filiala Județeană USR Sibiu are o nouă structură de conducere

Filiala Județeană USR Sibiu are o nouă structură de conducere

Filiala Județeană USR Sibiu are un nou birou de conducere care are reprezentanți din filialele USR din județ. Adrian Echert a fost reales președinte în cadrul Conferinței Județene și Doru Oprișcan (USR Mediaș), Theodor Jiga (USR Mediaș), Rodica Velțan (USR Cisnădie) și Ovidiu Tiution (USR Tălmaciu) au fost aleși vicepreședinți.

Conferința Județeană, la care au participat delegați din filialele USR din județ, a decis ca durata mandatului să fie de doi ani, ca în Biroul Județean să fie 13 reprezentanți, din care patru vicepreședinți. Membrii Biroului Județean USR Sibiu sunt: Gheorghe Tîlvan, Diana Mureșan,
Traian Belei, Anca Mălaiu, Mircea Roman, Emil Talașman, Laurențiu Theodoru și Alexandru Dudilă. Au mai fost aleși cinci membri în Comisia Județeană de Arbitraj și trei cenzori pentru Comisia Județeană.

„Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată, inclusiv pentru depășirea obiectivele asumate în primul mandat. Știu că mă pot baza în continuare pe toată echipa USR Sibiu, iar cele patru rânduri de alegeri ce ne așteaptă în următorii doi ani ne vor găsi pregătiți. În noua formulă a Biroului Județean avem o reprezentare foarte bună a filialelor din județ ceea ce îmi dă încrederea că dezvoltarea USR va fi și mai dinamică de acum încolo. Vom continua să ne axăm pe creșterea numărului de membri, consolidarea filialelor și identificarea de candidați competenți pentru primăriile din județ. Un alt obiectiv este să colaborăm și mai mult cu cetățenii pentru programele de guvernare locale din tot județul și cu această ocazie îi invit să ne contacteze și să semneze pentru Alianța 2020 USR PLUS, să putem participa la alegerile europarlamentare”, a declarat președintele Filialei Județene USR Sibiu Adrian Echert.


Adrian Echert a condus timp de un an Filiala Locală și Filiala Județeană USR Sibiu. A absolvit două facultăți, de drept și de management, iar din 2008 conduce o societate cu capital străin. Adrian este și mândru tătic a două fetițe care îi ocupă tot timpul liber rămas după job și politică.