Fără Penali: „Semnez pentru voi cei tineri…”

Fără Penali: „Semnez pentru voi cei tineri…”

Am strâns și în acest weekend semnături de la cetățeni la cortul #FărăPenali de pe B-dul Mihai Viteazul cu ajutorul voluntarilor, al președintelui USR și deputatului de Sibiu Dan Barna și al președintelui USR Sibiu Adrian Echert.

Mă bucur că oamenii conștientizează cât de importantă și necesară este această inițiativă cetățenească pentru o minima speranță de schimbare a clasei politice din România. Citez acum cuvintele amare ale unei doamne de 80 de ani care a acceptat să semneze: „Este inadmisibil cum am ajuns să avem acum miniștri corupți, agramați și inculți care abia vorbesc limba română. Pentru mine nu va mai conta, dar semnez cu nădejde pentru voi cei tineri care faceți totuși asta și nu plecați din țară. Există încă o bucată de bine și decență în societate. Haideți să facem parte din ea! Haideți să punem pe masa Parlamentului acest mesaj: #fărăpenali”, precizează Dan Barna, președinte USR și deputat de Sibiu.

Ajută campania, contribuie și tu, descarcă formularul de semnături corespunzător localității tale de pe www.farapenaliinfunctiipublice.ro, mergi la prieteni, vecini, colegi și adună semnături pentru inițiativa cetățenească #FărăPenali.

Puteți să semnați în trei locații: sediul USR Sibiu – B-dul Victoriei, nr. 14 (de luni până vineri, între orele 9 și 14), sediul FDGR Sibiu – str. General Magheru, nr. 1-3 (de luni până vineri, între orele 8 și 15) și cortul „Fără penali în funcții publice de pe B-dul Mihai Viteazul (de luni până duminică, între orele 10 -12 și 16 – 20). Cortul va fi mutat peste două săptămâni în Ștrand (lângă magazinul Profi).